Înscrieri record la Programul MOL de promovare a talentelor

Publicat de Hategan Raul, 25 august 2022, 22:42
Peste 600 de proiecte au fost înscrise de către tineri din 38 de județe și București, în cadrul ediției din acest an, a XVII-a a Programului MOL de promovare a talentelor.
Directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, Imre András, a explicat că premiul poate fi individual sau în echipă și se ridică până la suma de 10.000 de lei:
Prin acest program, tinerii pot obține finanțare pentru achiziționare de echipament sportiv, materiale pentru activități artistice sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la diferite concursuri, festivaluri, cantonamente, patinaj viteză, canto sau pictură și desen.
Acum studentă la Cluj la design vestimentar, Diana Grigorescu e pentru a patra oară beneficiară a acestui premiu, încă de când era elevă, iar acum vrea să-și achiziționeze un laptop special pentru proiectare:
Vreau să realizer atât colecții ”purtabile” cât și piese de artă. M-am bucurat foarte mult pentru că și în edițiile anterioare premiile m-au ajutat să îmi achiziționez diverse materiale de lucru și echipamente, de care aveam mare nevoie. În primul an am primit 1000 de lei, în al doilea 2000, apoi 4000 și acum 5100 de lei, cu care o să-mi cumpăr o tabletă pentru desen. O folosesc doar în scop profesional, adică am nevoie de un program special, ca să lucrez mai eficient, să îmi notez ideile și să le schițez, plus că mă ajută foarte mult și pe partea de editat.
Proiectul MOL România și al Fundației Pentru Comunitate acordă finanțare pentru tinerii de mare perspectivă în a-i ajuta să își dezvolte abilitățile necesare pentru a-și transforma talentul într-o carieră.
Valeriu Russu