Inovaţie pentru lumea medicală, prezentată astăzi la Tîrgu-Mureș
Publicat de radiomures, 11 septembrie 2013, 18:09 / actualizat: 4 martie 2015, 13:44
Este vorba despre patul terapeutic cu lumină polarizată.
Invenția aparține biofizicianului ungar dr. Fenyő Márta, care spune că printre efectele tratamentului cu acest dispozitiv se numără întărirea sistemului imunitar, ameliorarea alergiilor, dar și recuperarea mai rapidă după fracturi sau intervenții chirurgicale.
Inventatorul lucrează şi la alte tratamente cu lumină polarizată.
Primele cercetări le-a început în urmă cu 30 de ani . Biofizicianul ungar dr. Fenyő Márta a şi luat câteva premii pentru rezultatele obţinute, a precizat reprezentantul firmei care a cumpărat primul astfel de aparat din România, dr. Pálosi Attila.
Există și câteva contraindicații, în ceea ce privește terapia cu lumina polarizată. Nu au voie să fie expuși la acest tip de tratament cei care suferă de sindrom maniaco-depresiv și sunt în faza maniacală, pacienții post-transplant care sunt tratați cu imuno-supresive și bolnavii de epilepsie.
Nelly Blăjuţ