Înghețata, vedeta ediției a XIII-a a Expoziției GastroPan

Publicat de Hategan Raul, 1 aprilie 2022, 19:59 / actualizat: 2 aprilie 2022, 20:51
Evenimentul, cel mai important din România în tehnologii și soluții pentru industria de panificație, cofetărie, gelaterie și HoReCa are loc începând de dumincă și până marți, 5 aprilie, la complexul Lux Divina, Brașov.
Expoziția se adresează îndeosebi specialiștilor, operatorilor, producătorilor și antreprenorilor din acele domenii, urmând să fie prezenți 70 de expozanți din care 55 din România.
Directorul expoziției, Jakab Boroka, a precizat că specialiștii în înghețată și gelaterie vor anunța ”gusturile anului”:
În acest an ne-am axat foarte mult pe domeniul gelateriei, deoarece suntem chiar înaintea sezonului, e primăvară și toată lumea așteaptă sezonul de înghețată. Deci, avem foarte mulți expozanți care au adus ultimele echipamente în domeniul înghețatei și gelateriei artizanale și vor prezenta aici la expoziție ”gusturile anului 2022” în domeniul înghețatei. Deci vedeta expoziției Gastropan este înghețata!
Atracția expoziției sunt concursurile, respectiv cele 6 categorii în care vor fi premiați cei mai buni cofetari, brutari și bucătari din țară, vor fi grupate în trei secțiuni panificație-patiserie, cofetărie și gastronomie, fiecare având o zi dedicată:
Duminică va avea loc concursul ”Tortul anului” cu tematica ”Torturi vechi, reinventate”. Tot duminică va fi concursul de creație în pastă de zahăr cu tematica ”Viitorul în ochiul artistului cofetar modern”. Luni, în 4 aprilie, o să aibă loc secțiunile de panificație-patiserie și se va decerna premiul ”Pâinea anului” fabricată industrial, ”Pâinea anului„ realizată artizanal și concursul de patiserie cu tematica ”Produse tradiționale de Paști, specifice regiunilor din România”. Marți o să aibă loc concursurile de gastronomie și preparate culinare, individual și pe echipe.
Duminică și luni expoziţia GastroPan poate fi vizitată în intervalul orar 10:00 – 18:00, iar marți între 10:00 – 17:00. Intrarea se face pe bază de invitaţie sau talon de acces, care este disponibil gratuit pe www.gastropan.ro.
Anul trecut expoziția a avut loc la Arad, iar pentru ediția a XIV-a a Gastropan, organizatorii se vor consulta cu expozanții pentru a stabili locul în care se vor reîntâlni în 2023.
Valeriu Russu