Infractorul cinegetic
Publicat de Rotar Mirela, 26 noiembrie 2023, 11:00 / actualizat: 9 decembrie 2023, 8:44
Da, nu vă mirați, că și eu m-am mirat degeaba. Inițial am crezut că, fiind Black Friday, știrea se referă la infractorul cibernetic, ăla de te lasă cu cardul gol. Dar nu e ăla.
Infractorul cinegetic e, în termeni elevați, hoțul de lemne, de fapt braconierul, că nu poți să-i mai spui hoț, ca să nu-l umilești, vezi Doamne. Așa cum nici perucii nu-i mai spui perucă, ci proteză capilară, pe limba corectă politic, să nu deranjezi cheliosul, pardon, pleșuvul. Carevasazică, nu mai porți perucă, ci ești protezat. În sfârșit…
O știre senzațională de ocol silvic face ocolul televiziunilor. Cică, datorită unui infractor dintr-ăsta cinegetic, solitar, fără gonași, s-a descoperit un trofeu, o nouă specie din pădurile noastre : un hibrid între lup și câine. Ceea ce nu e același lucru cu binecunoscutul câine-lup aclimatizat la oraș. Să vă explic: dacă mama e lup și tata câine, rezultă lupul-câine. Dacă mama e câine și tata-lup, puiul rezultat e de câine-lup. Are sens? Lupul-câine e cu totul altceva față de câinele-lup. Aduce mai mult cu șacalul și trăiește laolaltă cu haita de lupi. S-au creat acolo niște afinități, niste prietenii, pe când câinele-lup, e oarecum domesticit, mai civilizat, trăind, totuși, printre oameni. Așadar, lupul câine a fost extras din fondul cinegetic prin împușcare ilegală de către un vânător fără autorizație, fiind imediat identificați și reținuți atât așa-zisul vânător cât și lupul-câine ucis.La un control mai amănunțit, în tolba vânătorului fake s-au mai descoperit două rațe sălbatice, câteva prepelițe și o vidră. Plus c-avea și un brad în spinare, că tot se apropie Crăciunul. Individul, necăsătorit (amănunt important !), nu prezenta calitatea de vânător, ci avea un proces-verbal eliberat pentru recoltarea unui singur soi de vânat, respectiv nevăstuică.
Coroborându-se descoperirea lup-câinelui cu declarația prin care eroul nostru își susține nevinovăția, anume că a confundat vidra cu nevăstuica, falsul vânător a fost sancționat doar cu avertisment. La următoarea abatere va fi pasibil de amendă și confiscarea vânatului. Plus că va trebui să învețe pe de rost regulamentul de vânătoare. Și deosebirile dintre becațină, rața lingurar, lișiță și nevăstuică.
Autor: Sidonia Buta