Infotrafic -restricţii
Publicat de radiomures, 17 noiembrie 2014, 07:43
În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău-Braşov, în zona Siriu, la kilometrul 81, unde se produsese o alunecare de teren, se circulă pe o bandă, alternativ, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Restricţii similare există şi pe viaductul Stânca Teherău (tot pe DN10), din cauza degradării grinzilor. Rute ocolitoare:
- DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele;
- DN10, km 47+100, DJ102B Cislău, Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele.
În perioada 1 noiembrie 2014 – 30 iunie 2015, DN7C -Transfăgărăşan este închis (conform regulamentului de funcţionare nr. 524/1995) de la kilometrul 104+000 (Piscu Negru) până la kilometrul 130+800 (cabana Bâlea Cascadă). În judeţul Argeş rămân deschise tronsoanele Bascov (km 0+000) – Piscu Negru (km 104+000), iar în judeţul Sibiu cabana Bâlea Cascadă (km 130+800) – intersecţia cu DN1-zona Cârţişoara (km 151 +955).
Pe DN1 Bucureşti – Braşov, restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 – 24:00).
Infotrafic