Informare de ploi, vânt puternic și ninsori la munte
Publicat de radiomures, 8 noiembrie 2016, 14:49
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, o informare de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zona montană, valabilă până joi la prânz, la nivelul întregii țări.
În jumătatea de sud va ploua mai ales sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat, în special în Muntenia și Dobrogea, 40 — 50 l/mp.
Totodată, în cursul nopții de miercuri spre joi, trecător, în Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte, iar vântul va prezenta intensificări în sud-estul teritoriului, unde viteza la rafală va depăși temporar 55 — 60 km/h.
La munte vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă și mai ales în zona înaltă rafalele vor fi de peste 70 — 80 km/h, viscolind ninsoarea.