Infecții fatale cu virusul West Nile în Mureș
Publicat de Rotar Mirela, 4 noiembrie 2024, 14:00
În total, șapte infectări cu virusul West Nile au fost înregistrate în județul Mureș,anul acesta, iar două persoane au decedat din această cauză.
Ultimele trei îmbolnăviri au fost raportate în luna octombrie, această lună fiind, de altfel, ultima de raportare către Direcția de Sănătate Publică.
Pacienții decedați au avut mai multe comorbidități, spune directorul DSP Mureș, dr. Iuliu Moldovan:
,,S-a încheiat campania de monitorizare a afecțiunilor datorate virusului West Nile. La nivelul județului Mureș au fost înregistrate 7 cazuri de infecții cu virus West Nile și au fost înregistrate 2 decese la persoane adulte cu comorbidități.”
Ultima raportare a Institutului de Sănătate Publică arată că, la nivel național, au fost confirmate peste 100 de infecții cu virusul West Nile, din care 20 de pacienți au decedat.
Județul Mureș se află pe locul trei național la numărul de infectări, după București (18) și Suceava (8).
Odată cu încheierea sezonului cald, nu mai există pericolul înțepăturilor cu țânțari iar autoritățile locale și-au încheiat campaniile de dezinsecție.
Pentru evitarea infectărilor, recomandările pentru populație rămân în continuare active, și anume: să evite expunerea la țânțari, să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă, să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei și să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer din gospodărie.
Autor: Cristina Bulbescu