Bunicii activi trăiesc mai mult

Bunicii care îşi sprijină în mod activ copiii și nepoții au o speranță de viață mai bună. La fel stau lucrurile şi în cazul persoanelor în vârstă care nu au proprii copii, dar care se ocupă de creşterea şi educaţia altora. Mai multe studii au arătat că voluntariatul nu este bun doar pentru cei care sunt ajutați, ci le aduce beneficii reale şi voluntarilor în ceea ce privește sănătatea lor fizică și mentală. În acest context (extins), o echipă elvețiană (de la Universitatea din Basel) și una germană (de la Institutul Max Planck), explică în primul rând că „în perspectiva evoluției, rolul de bunic a fost evocat ca fiind unul dintre mecanismele care contribuie la creșterea speranței de viață a ființelor umane”, deoarece – este o ipoteză – au loc o serie de modificări ale sistemului neuronal (sistemul nervos) şi hormonal asociate cu îngrijirea copiilor și a nepoților.

Cercetătorii i-au împărţit pe participanţii la studiu în mai multe grupe: cei care aveau copii şi nepoţi, cei care se ocupau sau nu se ocupau de aceştia, cei implicaţi în activităţi benevole de ajutor. Rezultatul arată că riscul de mortalitate prematură este considerabil redus (37% în medie) atunci când o bunică sau un bunic se implică activ în viața de zi cu zi a copiilor și nepoților. Acest efect se menține atunci când se iau în calcul parametri precum abilități fizice, vârstă sau statut socio-economic, printre alte elemente. Este interesant de observat că un beneficiu similar se observă în rândul persoanelor în vârstă, care nu au copii sau nepoți, dar care sunt angajate în activități de sprijin și de ajutorare. De adăugat că intervențiile bunicilor trebuie să aibă loc în ritmul lor, în funcție de posibilitățile lor, pentru că altfel nu sunt riscuri fizice și psihice.

În concluzie, se recomandă ca atât copiii, cât şi nepoţii preocupaţi de binele părinţilor şi bunicilor să îi primească zilnic în vieţile lor.

Sursa: RADOR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri