2023 a fost confirmat ca fiind cel mai călduros an înregistrat vreodată

Anul 2023 a fost confirmat ca fiind cel mai călduros din istorie, ca urmare a schimbărilor climatice cauzate de om și a fenomenului meteorologic natural El Niño, scrie BBC.

Anul trecut a fost cu aproximativ 1,48°C mai cald decât media pe termen lung înainte ca oamenii să înceapă să ardă cantități mari de combustibili fosili, conform Serviciului Uniunii Europene pentru modificările climatice, ”Copernicus”. Noul record depăşeşte cu mult (0,17°C) recordul precedent, stabilit în 2016.

Aproape în fiecare zi din iulie a fost înregistrată o nouă temperatură globală a aerului, ridicată pentru această perioadă a anului, arată o analiza BBC efectuată pe baza datelor furnizate de ”Copernicus”. Două zile din septembrie au avut temperaturi medii cu 2 grade Celsius mai mari decât cele din perioada pre-industrială.

Temperaturile de la suprafața mării au depășit maximele anterioare.

Aceste recorduri globale aduc lumea mai aproape de depășirea obiectivelor climatice internaționale cheie.

Oamenii de știință avertizează că planeta va continua să se încălzească atâta timp cât și emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creștere.

Ceea ce m-a frapat nu a fost doar faptul că anul 2023 a fost un record, ci și cantitatea cu care a depășit recordurile anterioare”, este de părere Andrew Dessler, profesor de științe atmosferice la Universitatea Texas A&M.

Marja unora dintre aceste recorduri este “cu adevărat uimitoare”, spune profesorul Dessler, având în vedere că sunt medii la nivelul întregii lumi.

Dana Boieriu

Sursa: www.bbc.com

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri