Indicatoare de avertizare pe A1, unde doi urşi au fost accidentaţi mortal
Publicat de Corina Muntean, 20 august 2018, 14:08 / actualizat: 21 august 2018, 8:48
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov va monta indicatoare rutiere cu avertizarea „Atenţie, animale!” pe autostrada A1, în zona în care au avut loc două accidente soldate cu moartea a doi urşi, a declarat azi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Robert Elekes.
Potrivit acestuia, indicatoarele vor avea rol preventiv, ele urmând să atenţioneze şoferii asupra unor potenţiale pericole generate de animalele care pot apărea pe autostradă.
Măsura a fost anunţată după ce doi urși au fost accidentați mortal pe autostrada A1, unul azi-noapte, iar celălalt în noaptea de vineri spre sâmbătă.