Incubatorul de afaceri de la Parcul Industrial Mureş, blocat de birocraţie

Publicat de radiomures, 30 martie 2016, 18:54
Inaugurat în anul 2010, incubatorul reunea peste 20 de firme, din care 18 sunt încă pe piaţă. În acest moment, însă, prin retragerea Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare care implementa proiectul, dar şi datorită problemelor birocratice de la nivel national, proiectul s-a blocat. Principala problemă este procedura de selectare a administratorului, spune directorul Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Torok Csaba:
Noi avem un program, nu ştiu dacă anul acesta va fi continuat, din păcate, incubatorul de afaceri, în care am parcurs un ciclu şi prin retragerea Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare care implementa proiectul şi a cerinţelor legislatiuve, ne-am împotmolit. Anul acesta încercăm să vedem dacă putem schimba în vreun fel procedurile de selectare de administartorului pentru că totul aici s-a blocat.”
Programul National Multianual de Înfiintare si Dezvoltare de Incubatoare Tehnologice si de Afaceri în România este bugetat anual, dar el stagnează de trei ani, spune directorul Parcului Industrial Mureş, Nagy Istvan:
Nu înţeleg la nivel national de ce stagnează acest proiect de trei ani de zile, în fiecare an este bugetat, cuprins ca şi capitol separate în bugetul Ministerului dar nu se lansează programul. Am avut în total 24 de firme în incubatorul de afaceri, 21 au terminat ciclul de incubare şi după cunoştinţele mele 18 sunt funcţionale. Au avut ca şi număr de angajaţi la un moment dat erau aproape 200 de locuri de muncă nou create.”
Cladirea incubatorului a fost construita în perioada 2009 – 2010, dispune de o suprafata de lucru generoasa, 1.600 metri patrati, si este dotata cu echipamente si facilitati moderne.
Sanda Viţelar
Foto: www.zi-de-zi.ro