Incidente la protestele din capitală!
Publicat de radiomures, 14 ianuarie 2012, 00:00
În urmă cu puţin timp, un jandarm a fost rănit de un obiect aruncat de protestatari şi a fost preluat de o ambulanţă iar o femeie a leşinat în timpul protestului de la Universitate, ea fiind prinsă între manifestanţi şi jandarmii care încercau să-i readucă pe oameni pe trotuar, pentru a debloca traficul rutier.
Femeia a fost scoasă din rândul protestatarilor, fiindu-i acordate primele îngrijiri de către alte persoane, în aşteptarea ambulanţei.
În Piaţa Universităţii oamenii s-au îmbrâncit în mai multe rânduri cu jandarmii care încercau să-i readucă de pe bulevard pe trotuar, pentru deblocarea traficului rutier.
Protestatarii care au ajuns în jurul orei 19.00, la Palatul Cotroceni au decis să se întoarcă în Piaţa Universităţii.
Oamenii au stat aproximativ un sfert de oră la Cotroceni, timp în care a avut loc şi un incident, după ce un protestatar a aruncat o petardă spre forţele de ordine.
Mediafax