Începutul noului an școlar și universitar aduce cu sine și scumpiri ale chiriilor locuințelor din zona reziențială
Publicat de Corina Muntean, 7 septembrie 2022, 11:27
Așa cum era de așteptat, cele mai mari prețuri pentru chirie se regăsesc în Cluj-Napoca, însă scumpirile cele mai mari sunt anunțate în alt oraș.
Pe fondul cererii crescute generate de revenirea la studii a elevilor și studenților, prețurile solicitate pentru apartamentele date spre închiriere în marile orașe și centre universitare tind, în general, să crească încă din lunile iulie și august. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă, datele Imobiliare.ro arată că la finalul lunii august 2022, chiriile medii solicitate pentru apartamentele cu una, două și trei camere (construite până în anul 2000) au consemnat, în general, majorări de până în 10% față de anul trecut. Singura excepție de la „regulă” a fost reprezentată de locuințele din Cluj-Napoca și locuințele cu trei camere din Brașov. ”Dacă cele mai mari prețuri vor continua să fie în Cluj pentru apartamentele cu 1 și 2 camere, ne așteptăm ca cele mai mari scumpiri să le vedem în Timișoara, deoarece raportul dintre veniturile locuitorilor din Timișoara și nivelul chiriilor este mult mai bun decât în Brașov, Iași sau Constanța”, arată Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro. Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari prețuri medii solicitate la închirieri, depășind Capitala la prețurile pentru apartamentele cu una și două camere. În Cluj-Napoca, suma medie necesară pentru închirierea unei garsoniere s-a majorat semnificativ în ultimul an, situându-se în prezent la 300 de euro pe lună, față de 250 de euro pe lună în august 2021. La polul opus, dintre cele cinci mari centre regionale analizate, Timișoara are cele mai accesibile locuințe disponibile spre închiriere. În Timișoara, suma medie solicitată pentru închirierea unei garsoniere se situează, la finalul verii 2022, la 200 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut. Însă în orașul de pe Bega sunt așteptate și cele mai mari scumpiri ale chiriilor odată cu începerea anului universitar, respectiv o aliniere a prețurilor. În Brașov, o locuință cu o cameră poate fi închiriată, în medie, cu 250 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut dar și înaintea pandemiei. Pentru apartamentele cu două camere, chiria medie solicitată de către proprietari s-a majorat în ultimul an, ajungând la 370 de euro pe lună (față de 350 de euro pe lună în 2021). Totodată, prețurile actuale au depășit cu 5% valorile practicate înainte de pandemie, mai notează imobiliare.ro
Creșterea interesului privind chiriile din marile centre universitare se reflectă și în căutările Google. Astfel, în trimestrul trei al acestui an, comparativ cu trimestrul trei din 2021, cea mai mare creștere din perspectiva cererii a avut loc în București, unde numărul căutărilor legate de chirii a crescut cu 24.2%. În mod surpinzător, pe locul secund se află Brașov, cu o creștere de 22.8% a numărului de căutări. În cele din urmă, poziția trei este ocupată de Cluj-Napoca, cu o creștere de 19.9%.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.