Începe sezonul de schi în staţiunea Şugaş-Băi
Publicat de Corina Muntean, 3 decembrie 2018, 15:26
Sezonul de schi în staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, va fi deschis începând din această după-amiază.
Reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe au precizat că, deocamdată, va fi pusă în funcţiune doar pârtia mică de schi, care măsoară 250 de metri lungime, are un grad de dificultate mediu, este dotată cu schi lift, plase de protecţie şi sistem de iluminare cu nocturnă.
Potrivit acestora, cele patru tunuri de zăpadă au funcţionat aproape încontinuu în ultimele zile, iar stratul de zăpadă măsoară circa 30 de centimetri.
Pârtia va funcţiona de luni până joi, între orele 15,00 – 20,00, vineri, între orele 15,00 – 21,00, în weekend şi în vacanţă, între orele 9,00 – 21,00.
Primarul oraşului Covasna, Gyerő József, a declarat că noutatea sezonului de iarnă o va constitui patinoarul artificial donat de Primăria Sfântu Gheorghe, care va fi montat la baza pârtiei şi va fi inaugurat tot pe 17 decembrie.