Începe săptămâna porților deschise la Fundaţia Alpha Transilvană
Publicat de radiomures, 14 martie 2016, 13:19
Șirul de evenimente organizat în perioada 14-18 martie marchează înființarea la Tîrgu-Mureș, în anul 2002, a acestei organizații.
Pe parcursul întregii săptămâni sunt programate workshop-uri și activități demonstrative, la care vor fi prezenți invitați speciali.
Va fi prezentat și raportul anual pe 2015, a declarat purtătorul de cuvânt al Fundației Alpha Transilvană, Emil Sabău:
În acest an avem, ca și elemente de inedit, în cursul zilei de astăzi, îngrijirea și igiena personală a copiilor grav afectați neuropsihomotor, apoi niște jocuri de societate între copii cu sindrom Down și persoane cu dezvoltare normală. Mâine, maestrul bucătar Traian Filip va găti, în programul de cantină socială, iar săptămâna se încheie vineri de la ora 18.00 la Hotel Grand, tot cu un eveniment inedit, ”Balul Speranței” care este un motiv în plus de a ne aduna partenerii, prietenii și mai ales pe cei din zona de bussiness care ne susțin.”
Activitățile au fost gândite în așa fel încât cei care nu cunosc organizația să poată lua contact cu echipa și activitățile pe care aceasta le derulează. Printre acestea se numără Ștrufii Isteți, Bebe Bălăceală, Club Copăcel și un training parental, la toate accesul fiind liber.
Fundația Alpha Transilvană a programat cu ocazia „Porților Deschise” un workshop pentru angajatori, numit ”Angajarea asistată și responsabilitatea socială”, cu invitați de la Direcția pentru Protecția Copilului și de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Mureş.
Valeriu Russu
Foto: www.dizab-job.ro