Începe repartiţia candidaţilor admişi în Rezidenţiat
Publicat de MIRELA ROTAR, 17 decembrie 2019, 08:22
Procesul de repartiţie a candidaţilor admişi la sesiunea din 8 decembrie a concursului de intrare în Rezidenţia începe azi, urmând să dureze trei zile.
Toţi candidaţii care au obţinut minimu 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară, vor alege posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire. Ca în fiecare an, repartiţia se face prin teleconferinţă.
Pentru sesiunea 2019 – 2020, Ministerul Sănătăţii a alocat, suplimentar, 2.448 locuri, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, Guvernul a creat cadrul legal care să permită ‘formarea unui număr record de rezidenţi’, atât în spitalele judeţene, unităţi medicale private şi unităţi medico-militare.
Totodată, pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unităţile de învăţământ superior medical acreditate.