Începe Antares Fest, ediţia a VII-a, la Brașov
Publicat de Rotar Mirela, 4 octombrie 2023, 12:31
Alexandru Mironov este invitatul special al celei de-a şaptea ediţii a festivalului Antares de la Brașov.
Evenimentul, dedicat literaturii şi artelor vizuale science-fiction & fantasy româneşti, se va desfăşura între 5 şi 8 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov.
Directorul bibliotecii, Daniel Nazare, spune că scriitorii sunt primii care pun bazele oraşelor viitorului. Preşedintele Clubului Antares Braşov, Nic Dobre, chiar a descris un posibil costum al viitorului.
Tema ediţiei din acest an a festivalului este „Oraşele viitorului, viitorul oraşelor”, dar se va menţine şi tradiţia evenimentelor „cosplay”.
La secţiunea dedicată, participanţii care au îndrăgit anumite personaje din producţii SF şi Fantasy sunt aşteptaţi în costumele specifice.
Sursa: Radio România Brașov FM