Începând din acest an, curs de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în Franţa
Publicat de Corina Muntean, 25 august 2020, 10:21 / actualizat: 25 august 2020, 19:32
Franţa devine, începând din acest an, a şaptea ţară din Europa în care va fi predat cursul opţional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR). Acest lucru este posibil ca urmare a demersurilor întreprinse de către Institutul Limbii Române (ILR) şi Ambasada României în Franţa, precum şi a sprijinului oferit de Primăria localităţii Le Blanc-Mesnil.
‘Este un prim pas, sunt primele cursuri de acest tip în Franţa şi sunt convins că vor urma şi altele‘, a declarat ambasadorul României în Franţa, Excelenţa Sa domnul Luca Niculescu.
Cele trei şcoli vor găzdui, pentru început, nouă grupe de elevi, cursul fiind deschis tuturor celor interesaţi, nu doar elevilor de origine română. Numărul estimat de cursanţi este de 150.
Franţa se alătură, astfel, celorlalte şase ţări în care se derulează programul LCCR (Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).
Programul însumează 128 de colaboratori, 446 de unităţi şcolare, 849 de grupe de elevi şi aproximativ 13.200 de cursanţi.
Virgil Natea