Începând cu 1 iulie medicina de familie este direct implicată în prevenţia diabetului

Publicat de Rotar Mirela, 7 iunie 2023, 13:38
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, a declarat azi că începând cu data de 1 iulie, odată cu implementarea noilor norme la Contractul cadru, medicina de familie este direct implicată în prevenţia diabetului prin stimulentele financiare pe care CNAS le acordă medicilor de familie în vederea depistării precoce a acestei afecţiuni.
Potrivit acesteia, diabetul ‘are un răsunet financiar’ deosebit de important în Fondul Asigurărilor Sociale de Sănătate.
Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, a spus că peste 20% din cazurile de obezitate se pot complica cu diabet zaharat, fără a se pune însă la socoteală cazurile de rezistenţă la insulină sau de prediabet.
În România la ora actuală prevalenţa obezităţii este de circa 23%.