Incendiul de pădure din zona localităţii Plăieşii de Jos se extinde
Publicat de radiomures, 11 iulie 2012, 00:00
Incendiul se manifestă, pe alocuri, cu violenţă, în ciuda eforturilor disperate ale echipelor de intervenţie.
Pentru a treia zi consecutiv, aproape 200 de pompieri profesionişti şi civili, vânători de munte, jandarmi sau voluntari se chinuie să stingă incendiul care a cuprins zeci de hectare de pădure. De multe ori, munca echipelor aflate la faţa locului pare în zadar, focul propagându-se cu repeziciune, din cauza vântului şi a temperaturilor ridicate.
Şi pompierii militari sau civili aflaţi la faţa locului recunosc că situaţia e gravă şi condiţiile foarte dificile.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba a solicitat Prefecturii Harghita să facă demersuri pentru ca, în zonă, să vină un elicopter care ar putea stinge focul. Din păcate, în România nu există un elicopter care poate desfăşura activităţi de transport şi descărcare apă în zonă de munte. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au subliniat s-a constituit un punct de comandă la faţa locului, care va funcţiona 24 de ore din 24.
Ioana Dima