Incendiu la o grădiniţă din Bulgăreni, Harghita
Publicat de radiomures, 26 iunie 2012, 00:00
O grădiniţă din localitatea harghiteană Bulgăreni a fost afectată, aseară, de un incendiu generat de un scurtcircuit electric.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita, incendiul s-a produs la clădirea în care funcţionează atât şcoala generală cât şi grădiniţa din satul Bulgăreni.
Pentru stingerea focului au intervenit două echipaje de pompieri profesionişti dar şi pompierii voluntari din Lupeni, localnici şi angajaţi ai şcolii. Incendiu a fost stins după două ore şi a afectat materialele textile şi didactice din interior, aparate electrice, o parte a mobilierului, ramele ferestrelor, un televizor şi un calculator.
Şeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Ferencz Salamon Alpar a spus că în perioada următoare se vor lua măsuri pentru înlăturarea efectelor focului, mai ales că este vacanţă şi nu este afectat procesul educativ.
Ioana Dima