Incendiu de pădure în Munţii Şureanu
Publicat de radiomures, 13 noiembrie 2014, 19:46
Aproximativ 40 de pompieri militari, ajutaţi de lucrători ai Ocolului Silvic, acţionează pentru lichidarea unui incendiu de pădure în Munţii Şureanu.
Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de opt hectare, într-o zonă greu accesibilă, cu pante abrupte şi teren accidentat, unde intervenţia pompierilor este foarte dificilă. Munca acestora este îngreunată şi de lipsa surselor de apă, precum şi de vântul puternic.
După cum precizează purtătorul de cuvânt al I.S.U. Hunedoara, operaţiunile de stingere şi supraveghere a ariei afectate de incendiu se vor desfăşura şi pe parcursul nopţii.
Rador