Incendiu la o cabană din judeţul Braşov

Publicat de radiomures, 1 ianuarie 2016, 10:36
Aproximativ 30 de turişti care îşi petreceau Revelionul într-o casă de vacanţă din localitatea braşoveană Lisa au fost evacuaţi, în această dimineaţă, în jurul orei 6.00, după ce acoperişul şi etajul clădirii din lemn au luat foc, fără a se înregistra victime, transmite MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja, cei aproximativ 30 de turişti care se aflau în casa de vacanţă au fost evacuaţi în siguranţă .
S-a intervine cu o motopomă, două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Făgăraş şi una de la Secţia de Pompieri Victoria.
Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii incendiului.
Sursa foto: bucurestifm.ro