Incendiu la depozitul unui magazin de produse alimentare situat în centrul istoric al Sibiului

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 februarie 2022, 13:33
Pompierii sibieni au intervenit astăzi la stingerea unui incendiu izbucnit în depozitul unui magazin produse alimentare situat în centrul istoric al orașului. Nu s-au semnalat victime, iar clienții din magazine s-au autoevacuat înaintea sosirii pompierilor, informează ISU Sibiu.
La fața locului au intervenit 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Pompierii au procedat la localizarea și lichidarea incendiului concomitent cu ventilarea spațiului și a fumului propagat în magazinul situat în fața depozitului.