Incendiu la Depozitul de armăsari al Romsilva din Târgu Mureş

Publicat de Corina Muntean, 4 mai 2018, 18:59 / actualizat: 5 mai 2018, 13:07
Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, la un depozit de furaje din incinta Depozitului de armăsari din Tîrgu Mureş, aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru lichidarea acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, mr. Cristian Virag.
Potrivit acestuia, depozitul cu o suprafaţă de aproximativ 200 mp, în care se află, conform estimărilor, în jur de 20-30 de tone de furaje, respectiv paie şi baloţi de fân, arde în totalitate, însă nu există pericolul ca focul să se propage la clădirile învecinate.
Circulaţia în zonă este blocată în vederea facilitării intervenţiei.