Incendiu în municipiul Gheorgheni, la o firmă de prelucrare a lemnului

Publicat de MIRELA ROTAR, 2 aprilie 2021, 18:58
Un puternic incendiu a izbucnit, în această după-amiază în municipiul Gheorgheni, la o firmă de prelucrare a lemnului.
Potrivit ISU Harghita, peste 20 de pompieri militari și civili, cu 4 autospeciale de stingere, au intervenit, timp de aproape 2 ore, pentru lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor de intervenție, ardea centrala termică și dozatorul de rumeguș, pe o suprafață de circa 60 mp, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.
În urma incendiului, s-au degradat: centrala termică, tabloul de comandă al instalației de uscare a materialului lemnos și pereții metalici ai centralei termice.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect.
Sorin Șchiopu