Încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare, începând de marţi

Publicat de Corina Muntean, 3 mai 2021, 15:42
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu anunţă că începând de mâine, vor fi încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare anti-COVID-19, în contextul în care medicii de familie vor începe imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen).
Acesta a precizat că serul va ajunge în toate zonele ţării, inclusiv în mediul rural.
Secretarul de stat Baciu a prezentat lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscrişi până în prezent.
Astfel, în Braşov – 74, Covasna – 46, Harghita – 59, Mureş – 130.
Administrarea vaccinului Janssen va fi într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel, iar acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani.