Încă 12 persoane infectate cu noul coronavirus au murit
Publicat de MIRELA ROTAR, 29 aprilie 2020, 13:55
Bilanțul oficial se ridică, astfel, la 675 de morți. Cele mai noi victime sunt cinci femei și șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 47 și 90 de ani.
Dintre acestea, 5 sunt din județul Suceava, 4 din București și câte una din Arad, Mehedinți și Galați. În afară de un bărbat de un bărbat de 53 de ani din Suceava care nu avea alte boli, toate celelalte aveau condiții medicale preexistente.
De la ultima raportare au fost înregistrate alte 362 de noi cazuri de îmbolnăvire, astfel până azi au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate și externate.La ATI, în acest moment, sunt internați 247 de pacienți.
În Brașov sunt 429 de infecții cu covid19, în Mureș 423, Sibiu 282, Covasna 178 și Harghita 19.
Bianca Tomuț