În prag de vară, la Predeal este zăpadă
Publicat de radiomures, 29 mai 2012, 00:00
De câteva săptămânii, locuitorii de la munte abia dacă mai văd soarele. Vremea s-a înrăutăţit în ultimele zile, vântul bate în rafale, este ceaţă, iar noaptea temperaturile au ajuns să fie negative. Nici cele din timpul zilei nu sunt cu mult mai mari, maximele situându-se în jur de 0 grade. Noaptea trecută a nins la altitudini de peste 2.000 de metri. Pe vârful Omu stratul de zăpadă măsoară deja 15 centimetri. Zăpada îi întâmpină pe turişti şi la Predeal şi la Babele.
A nins în Munţii Bucegi şi în Făgăraş, la altitudini mari. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară 27 de centimetri. Conform previziunilor meteorologice, întreaga săptămână vremea va fi dominată de precipitaţii care la munte, în prag de vară, se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Adrian Munteanu