În Harghita se restricţionează furnizarea apei
Publicat de radiomures, 23 august 2012, 00:00
Autorităţile locale din unele comune harghitene au decis restricţionarea furnizării apei, mai ales pe timpul nopţii, din cauza secetei.
Şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Harghita, Miklos Geza, a declarat că probleme se înregistrează în localităţile unde aprovizionarea cu apă se face din izvoare, al căror debit se reduce din cauza lipsei precipitaţiilor. Una dintre aceste localităţi este Mărtiniş, unde se înrerupe furnizarea apei pe timpul nopţii, între orele 22.00-5.30. Primarul comunei, Kerekes Peter Tivadar, a declarat că a crescut consumul de apă, în această perioadă, întrucât oamenii îşi udă grădinile, în lipsa ploilor, şi de aceea s-a luat decizia restricţionării furnizării apei. Seceta a dus şi la secarea unor pârâuri de la care se adăpau animalele aflate pe păşuni, motiv pentru care autorităţile au schimbat locul de păşunat. Primarul comunei Mereşti, Rigo Mihaly, a declarat că animalele au fost duse în alte zone pentru a păşuna, întrucât în locul obişnuit au secat pârâurile şi nu mai aveau de unde să bea apă.
Ioana Dima