În Harghita are loc prima campanie împotriva violenţei în familie
Publicat de radiomures, 25 noiembrie 2014, 13:13
Într-o dezbatere s-a discutat despre faptul că femeile agresate nu depun plângere la Poliţie sau şi-o retrag ulterior, acceptându-şi statutul de victimă. Participanţii consideră că trebuie schimbată mentalitatea potrivit căreia copiii pot fi educaţi conform proverbului ‘Bătaia e ruptă din rai’ iar legea trebuie modificată astfel încât agresorul să fie pedepsit cum se cuvine.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, în sistemul de protecţie din judeţ nu există un centru pentru femeile abuzate, dar mai multe fundaţii şi-au asumat rolul de a veni în sprijinul victimelor violenţei domestice.
Datele statistice arată că, lunar, zece femei abuzate din Harghita cer ajutorul fundaţiilor care le pot oferi adăpost şi consiliere.
Campania din Harghita se derulează în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie.
Agerpres