În cadrul Poliţiei Locale Braşov s-a înfiinţat un birou de Poliţie Turistică
Publicat de radiomures, 26 octombrie 2011, 00:00
O noutate în cadrul Poliţiei Locale Braşov o reprezintă înfiinţarea unui Birou de Poliţie Turistică. Lucrătorii din cadrul acestui birou, în număr de 40, au ca responsabilitate zona Centrului Civic, centrul istoric, iar în sezonul de iarnă vor fi detaşaţi şi în Poiana Braşov. Printre atribuţiile poliţiştilor acestui birou se numără anunţarea administratorului drumurilor dacă sunt indicatoare rutiere distruse şi dispunerea măsurii de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe domeniul public. Din 15 noiembrie şi până la închiderea sezonului de iarnă, trei poliţişti de la Biroul Poliţiei Locale Rutiere şi patru de la Biroul de Ordine Publică vor fi detaşaţi în Poiana Braşov, mai ales că în staţiune structura Poliţiei Comunitare a fost desfiinţată.
Din păcate, după cum susţine directorul Poliţiei Locale, Ciprian Codescu, în medie, pe lună, cam opt angajaţi pleacă, în primul rand din cauza salariile mici. Un angajat al Poliţiei Locale câştigă aproximativ jumătate din salariul unui poliţist din Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Adrian Munteanu