În acest sfârşit de săptămână a avut loc Festivalului Văii Mureşului.
Publicat de radiomures, 11 iulie 2011, 00:00
Evenimentul ajuns la a 7-a ediţie a fost organizat de Asociaţia Comunităţilor Mureş – Călimani în colaborare cu Instituţia Prefectului Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş, iar municipiul Târgu-Mureş participă în calitate de invitat.
Reprezentanţii localităţilor care fac parte din asociaţie au venit la festival cu obiecte şi produse culinare tradiţionale de la boţ, tocăniţă de miel, şuncă şi cârnăciori tradiţionali, până la ţuică de casă, dar şi cu jocuri şi cântece populare.
Startul Festivalului Văii Mureşului s-a dat sâmbătă, la ora 13, la inaugurare fiind prezente şi oficialităţile locale.
Prefectul de Mureş, Marius Paşcan, a declarat că acest festival este foarte important pentru că este un prilej pentru ansamblurile folclorice de a-şi etala dansurile şi cântecele populare, dar şi o ocazie pentru vizitatori de a degusta produse tradiţionale.Cele 16 primării care fac parte din asociaţie au venit la festival cu obiecte şi produse tradiţionale, dar şi cu jocuri şi cântece populare.
Femeile mai în vârstă au declarat că nu prea mai au cui să transmită tradiţia confecţionării covoarelor de lână, a broderiilor sau chiar a costumelor populare.
Din cadrul festivalului nu au lipsit spectacolele de muzică populară susţinute de ansamblurile folclorice de pe Valea Mureşului şi de artiştii Sava Negrean Brudaşcu, Mircea Rusu Band sau Ionuţ Fulea, dar nici concertele cu trupe precum DJ Project, Dreamers şi HI-Q.
Adela Moldovan