În ultimele 24 de ore, meteorologii au emis 12 avertizări cod roșu
![În ultimele 24 de ore, meteorologii au emis 12 avertizări cod roșu În ultimele 24 de ore, meteorologii au emis 12 avertizări cod roșu](https://i0.wp.com/www.radiomures.ro/wp-content/uploads/2019/06/copac-cazut-carosabil-e1561710579765.jpg?resize=800%2C479&ssl=1)
Publicat de MIRELA ROTAR, 28 iunie 2019, 11:29
Meteorologii au emis, în ultimele 24 de ore, 12 avertizări cod roşu şi două avertizări cod portocaliu, fiind anunţate furtuni cu rafale de vânt care au depăşit 110 kilometri la oră. Au fost transmise şi 23 de alerte pentru populaţie prin sistemul Ro-Alert.
În urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, au fost semnalate efecte negative la nivelul a 98 localităţi din 20 judeţe, a transmis, astăzi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Din cauza vântului care a suflat cu putere, au fost afectate 30 acoperişuri şi au fost doborâţi de vânt 228 de arbori pe carosabil, autoturisme sau imobile, fiind avariate 21 autoturisme.
De asemenea, pompierii au intervenit şi pentru evacuarea apei acumulate în 80 locuinţe, curţi şi subsoluri, dar şi pentru înlăturarea aluviunilor şi facilitarea scurgerii apei de pe 31 străzi.
Rodica Boariu