În toate bisericile catolice se face colectă, duminică, pentru sinistrații din Turcia și Siria

Publicat de Rotar Mirela, 3 martie 2023, 14:33
Conferința Episcopilor din România și Confederația Caritas România fac un apel la donații în bani pentru toți cei care doresc să ajute victimele cutremurului din Turcia și Siria.
Colectele se vor face în toate cele 11 confederații ale Caritas din țară, 5 greco-catolice și 6 romano-catolice, inclusiv la Târgu Mureș.
Donațiile pot fi făcute după sfintele liturghii din a doua duminică a Postului Mare, din 5 martie, dar și online, pe site-ul Caritas.
Reprezentanții organizației umanitare din țara noastră au fost deja prezenți în două zone afectate de cutremur iar nevoile sunt foarte mari, având în vedere că teritoriul afectat de cutremur este similar cu cel al României.
Cu banii colectați vor fi achiziționate cele necesare chiar din Turcia, unde prețurile sunt mai accesibile, precizează purtătorul de cuvânt al Caritas Alba Iulia, Molnár József:
Din Confederația Caritas România am fost în Ishkender și Antakia și, momentan, sunt colegi de la Caritas Internaționalis care lucrează acolo. Aceste donații vor pleca către ei unde se distribuie alimente, cazează persoanele care au rămas fără casă și ajută în rezolvarea situațiilor dezastruoase care au parvenit, deoarece e cât teritoriul României acolo unde oamenii au fost afectați de cutremurul devastator.
Bilanțul victimelor cutremurului devastator din data de 6 februarie a ajuns la aproximativ 51.000 de morți, doar în Turcia, numărul deceselor a crescut la peste 45.000.
Cristina Bulbescu