În staţiunea Covasna va avea loc, la sfârşitul acestei săptămâni, cea de-a doua ediţie a „Zilei Cetăţii zânelor”

Publicat de radiomures, 4 august 2017, 12:23
Evenimentul este organizat de Asociația culturală Cetatea Dacică–Valea Zânelor.
Manifestarea, organizată de Asociația culturală Cetatea Dacică–Valea Zânelor, va cuprinde, printre altele, o masă rotunda pe tema tezaurelor şi cetăţilor dacice, precum şi o excursie la cetatea dacică din Covasna, care a fost descoperită întâmplător în anul 1995, în urma unei furtuni puternice care a smuls arborii din rădăcini.
Cu acest prilej va fi prezentată o expoziţie cu obiecte descoperite în timpul lucrărilor arheologice efectuate în această cetate, vor fi organizate ateliere de olărit şi pictură pe vase ceramice, jocuri tradiţionale şi proiecţii de filme istorice despre daci.
Activitățile vor avea loc duminică, de la ora 11, în Poiana Zânelor din Voineşti-Covasna, parțial în aer liber, parțial în spații special amenajate.
Potrivit specialiştilor, cetatea dacică din Covasna a fost ridicată în urmă cu aproape 2000 de ani şi este una dintre cele mai mari cetăți dacice din afara Munților Orăștiei, fiind înconjurată de cinci ziduri fortificate înalte de aproape doi metri, foarte bine conservate.
Cercetările la cetate au început în anul 1998 de o echipă coordonată de dr. Viorica Crișan, de la Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, aici fiind descoperit, printre altele, şi un templu dacic.
Potrivit unei legende, cetatea de la Covasna ar fi fost ultimul refugiu al regelui Decebal, iar potrivit alteia, aici ar fi ascunsă o importantă comoară, însă cercetătorii nu pot confirma acest lucru.
Mara Deleanu