În România, pandemia de coronavirus se menţine la un nivel scăzut, cu mai puţin de 100 de noi în infectări zilnice şi sub 1.000 de internări

Publicat de Corina Muntean, 18 iunie 2021, 07:34
În acelaşi timp însă, interesul populaţiei pentru vaccinare scade semnificativ pe zi ce trece. Ieri, puţin peste 29 de mii de persoane s-au imunizat şi doar 12 mii cu prima doză.
Coordonatorul campaniei naţionale, Valeriu Gheorghiţă a precizat că este importantă completarea schemei de vaccinare în prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2. El a explicat că varianta indiană, numită şi varianta Delta, este cea mai contagioasă şi mult mai îngrijorătoare decât cea britanică:
Datele care survin în momentul de față, în mod deosebit din Scoția și din Marea Britanie, au arătat că vaccinarea, în momentul de față, cu schemele cunoscute, dar cu mențiunea unei vaccinări cu schemă completă, scade riscul de îmbolnăvire de cel puțin 20 de ori mai mult, comparativ cu persoanele nevaccinate și, mai mult decât atât, se pare că se menține eficiența față de internare, față de forme severe, față de complicații ale bolii și implicit față de deces de peste 90%.
Specialiştii au anunţat că, în România, 35 de persoane s-au infectat cu varianta indiană a coronavirusului, dar precizează că nu există o transmitere comunitară a acestei tulpini.
Al treilea val de COVID-19 ‘se amplifică şi se accelerează’ în Africa odată cu noile variante de coronavirus, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care solicită o creştere a ofertei de vaccinuri.
În Europa, Marea Britanie şi Rusia se confruntă cu o creştere rapidă a cazurilor de COVID-19.