Ascultă Radio România Mureș Live

În România, o afacere a prins rădăcini trainice, bazându-se pe nevoia de împrumut a populației

În România, o afacere a prins rădăcini trainice, bazându-se pe nevoia de împrumut a populației

Publicat de Corina Muntean, 31 octombrie 2023, 11:53

Așa se face că piaţa caselor de amanet din România este estimată să urce anul acesta la un nivel record de 1,8 miliarde de lei.

Casele de amanet au înflorit în România ultimilor 25 de ani profitând de nevoia stringentă a oamenilor de a avea bani lichizi. Poți merge aici cu bijuterii din aur, cu telefonul mobil sau chiar cu maşina pentru a obține o sumă sigură, ce nu obligă la alte garanţii. Urmând acest trend de creștere, piaţa caselor de amanet din România va ajunge anul acesta la un nivel record estimat de 1,8 miliarde de lei, după ce tot mai mulţi români au ales să-şi amaneteze obiectele de valoare, de la bijuterii şi electronice, până la biciclete şi maşini.
Potrivit unei analize efectuată de societatea de consultanță financiară KeysFin, cifra de afaceri a pieţei caselor de amanet din România a crescut în 2022 cu o pătrime (23%) faţă de anul precedent şi a fost de două ori mai mare decât în 2013, atingând cel mai ridicat nivel din istorie, peste 1,6 miliarde de lei.
Este vizibilă erodarea puterii de cumpărare a românilor pe fondul persistenţei presiunilor inflaţioniste şi a reducerii venitului disponibil ca urmare a scumpirii creditării. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, cheltuielile medii lunare ale unui român au crescut în trimestrul al doilea din acest an cu 12% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, la 2.392 lei, în timp ce veniturile s-au majorat cu 11,6%, la 2.770 lei. Pentru 2023, estimăm continuarea creşterii pieţei de amanet şi depăşirea maximului istoric atins în 2022”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.
Rezultatul net al caselor de amanet a crescut anul trecut și el cu 23% faţă de 2021 şi a fost cu 107% peste nivelul din 2018, la maximul istoric de 402 milioane de lei. Potrivit KeysFin, dintre cele 1.700 de companii analizate, aproximativ 1.100 (65,5%) au înregistrat profit, 358 (20,8%) pierdere, iar restul au avut un rezultat net nul în 2022. Cei mai mari 20 de jucători au concentrat puţin peste jumătate (50,4%) din cifra de afaceri a caselor de amanet în 2022.
În ceea ce priveşte numărul mediu de angajaţi din piaţa caselor de amanet, acesta a scăzut cu 3,9% faţă de 2021 şi a fost cu 18,4% sub nivelul din 2018, la aproape 4.600 în 2022.
Pe tip de companii, microîntreprinderile au fost cei mai mari angajatori, cu 48,6% (2.200 de salariaţi) din forţa de muncă a pieţei caselor de amanet în 2022. La polul opus, un semnal îngrijorător este dat de cele aproximativ 601 companii (35%) care nu au avut niciun angajat în 2022.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Rezerva de aur a României
Economic miercuri, 20 noiembrie 2024, 11:33

Rezerva de aur a României

În 2017, Germania decidea să aducă acasă lingouri de aur de aproape 31 de miliarde de dolari care erau depozitate la New York şi Paris. Nicio...

Rezerva de aur a României
Sute de cereri depuse de brașoveni și mureșeni pentru amnistierea restanțelor
Economic marți, 19 noiembrie 2024, 13:00

Sute de cereri depuse de brașoveni și mureșeni pentru amnistierea restanțelor

250 de brașoveni au depus, până la această dată, notificări la Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Brașov, pentru a beneficia de amnistie...

Sute de cereri depuse de brașoveni și mureșeni pentru amnistierea restanțelor
Datornicii la stat mai au câteva zile pentru a beneficia de amnistie
Economic marți, 19 noiembrie 2024, 12:00

Datornicii la stat mai au câteva zile pentru a beneficia de amnistie

Termenul de 25 noiembrie pentru depunerea cererilor de amnistie rămâne în vigoare, după ultima decizie a ministrului de Finanțe care a amânat...

Datornicii la stat mai au câteva zile pentru a beneficia de amnistie
România alocă cele mai mici sume pentru îngrijirea sănătăţii
Economic marți, 19 noiembrie 2024, 10:45

România alocă cele mai mici sume pentru îngrijirea sănătăţii

Pe lângă faptul că nu acordă importanță medicine preventive, România alocă și cele mai mici sume pe locuitor pentru îngrijirea...

România alocă cele mai mici sume pentru îngrijirea sănătăţii
Economic luni, 18 noiembrie 2024, 11:30

Producția agricolă din România, în scădere

Anul trecut România a fost al şaptelea producător agricol din UE, dar modificările climatice își pun tot mai mult amprenta asupra rezultatelor,...

Producția agricolă din România, în scădere
Economic vineri, 15 noiembrie 2024, 10:29

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România

Suntem buni la jocuri! La cele video mai precis, pe care ne pricepem să le programăm. Asta arată rezultatele industriei dezvoltatoare de jocuri...

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România
Economic miercuri, 13 noiembrie 2024, 18:34

Noile reglementări privind stabilirea salariului minim au fost promulgate de preşedinte

Noile reglementări privind stabilirea salariului minim – adoptate de Parlament luna trecută – au fost promulgate astăzi de...

Noile reglementări privind stabilirea salariului minim au fost promulgate de preşedinte
Economic miercuri, 13 noiembrie 2024, 15:00

Certificate de amnistie fiscală emise pentru toate firmele din Regiunea Centru

Este vorba de firmele care au depus cererile până la finele lunii trecute, precizează reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor...

Certificate de amnistie fiscală emise pentru toate firmele din Regiunea Centru