Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

În primele 11 luni de funcţionare, numărul 119 pentru copii abuzaţi a fost apelat de peste 90.000

În primele 11 luni de funcţionare, numărul 119 pentru copii abuzaţi a fost apelat de peste 90.000

Publicat de Hategan Raul, 10 octombrie 2022, 18:38

Numărul unic pentru copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi – 119 – a înregistrat în primele 11 luni de funcţionare peste 90.000 de apeluri.

Astfel, mii de copii au fost salvaţi din situaţii de criză, a declarat, luni, consilierul de stat şi coordonatorul strategic al asistenţei umanitare din cadrul Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară şi Grupuri Vulnerabile, Mădălina Turza.

Un alt rezultat concret al programului, a arătat ea, este mesajul de alarmă ‘RoALERT – copil dispărut’. Acest mesaj se transmite cetăţenilor în ariile în care se depistează un copil dispărut sau în zonele în care se bănuiete că el se îndreaptă. În urmă cu o săptămână s-a dat prima alarmă legată de dispariţia unui copil şi, ulterior, copilul a fost găsit, a precizat Turza.

De aemenea, intermediul programului, Poliţia naţională a fost dotată cu un sistem avansat şi complet de criminalistică informatică pentru identificarea pedofililor şi a abuzatorilor sexuali. În fiecare judeţ există o echipă multidisciplinară care audiază şi ascultă copilul, formată din psiholog, asistent social şi poliţist. În acest moment sunt operaţionale astfel de camere de ascultare și în Braşov, Mureş, Sibiu și Harghita, a explicat Mădălina Turza.

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:19

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu

O echipă de căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov s-a deplasat astăzi la barajul Siriu, în...

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:12

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor

Este vorba de un padoc cu trecere, amenjat special cu căsuţe pentru iepuraşii din Grădină. Acesta a fost deschis astăzi, în Vinerea Mare, şi...

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:47

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat

Doi bărbați din Târgu Mureș au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tentativă la furt...

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:45

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor

Poşta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paşte, distribuirea prestaţiilor sociale aferente lunii aprilie. Operatorul precizează...

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:00

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători

Cu ocazia zilelor de sărbătoare (19-20-21 aprilie), autobuzele spre Platoul Cornești din Tg.Mureș revin în circulație. Este vorba de linia 45...

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători
Social vineri, 18 aprilie 2025, 10:00

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie

Câștigătoare a categoriei „Sate de Poveste” 2025, la Gala Destinația Anului, localitatea Rimetea își așteaptă turiștii. Pentru a...

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:53

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunţat înflorirea primilor bujori, sezonul oficial de vizitare...

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:22

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare, o zi în care îşi amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi de aşezarea...

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare