În Mureș nu există întârzieri la plata sumelor pentru șomajul tehnic

Publicat de Corina Muntean, 21 mai 2020, 17:53
AJOFM Mureș a efectuat 95% din plățile pentru luna aprilie, adică aproximativ 50 milioane de lei pentru cele 3.800 de firme care au peste 28.000 de angajați.
În județul Mureș nu a fost înregistrată o scădere drastică a numărului de angajatori activi, arată datele oficiale. Din data de 15 martie, numărul angajatorilor activ din județul Mureș a scăzut cu aproximativ 20.
Situația forței de muncă a fost dezbătută astăzi la Prefectura Mureș, în cadrul unei întâlniri a prefectului Mara Togănel cu reprezentanții instituțiilor mureșene din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Mureș, Damian Samoilă:
Ne încadrăm în media națională în ceea ce privește numărul angajatorilor care și-au suspendat contractele de muncă și au solicitat sprijin prin șomajul tehnic. De luni, tot mai mulți mureșeni au revenit la muncă, iar Instituția Prefectului rămâne în continuare atentă la revigorarea sectorului economic prin aplicarea la nivel local a măsurilor de relansare economică inițiate de Guvernul României. Prefectul Mara Togănel i-a îndemnat pe șefii instituțiilor să pună siguranța pe primul plan, odată cu reluarea programului cu publicul. În același timp, Instituția Prefectului – Județul Mureș îi îndeamnă pe mureșeni să folosească în continuare posibilitatea de relaționare online cu aceste instituții pentru a evita cât mai mult aglomerările de persoane.
În ceea ce privește contractele de muncă suspendate, la data de 15 martie existau peste 6.000 la nivelul județului Mureș.
În 20 mai, numărul total al contractelor suspendate, atât din motive care țin de pandemia Covid-19, cât și din alte motive, a ajuns la aproape 22.000.
Raluca Creț