În Mureș 17 școli nu au autorizație sanitară iar 19 nu au autorizație la incendiu
Publicat de MIRELA ROTAR, 3 septembrie 2021, 14:08
Anul școlar la învățământul preuniversitar a început pe 1 septembrie, însă cursurile se vor relua, fizic, pentru elevi, în toate cele 600 de unități școlare mureșene, ca și la cele din toată țara, din data de 13 septembrie.
Inspectorul școlar general, Sabin Pășcan a declarat că, în urma unei dispoziții a Prefecturii Mureș împreună cu reprezentanții DSP, a fost monitorizată situația școlilor din județ, pentru ca noul an școlar să înceapă cu bine:
La această dată, 17 unități de învățământ nu au autorizație sanitară de funcționare. De asemenea, avem 19 unități de învățământ care în acest monent nu au autorizație de siguranță la incendiu. Toți managerii unităților de învățământ au înțeles că trebuie să se asigure de toate măsurile impuse de pandemie – se pregătesc trasee, există substanțe și soluții dezinfectante, există măști pentru prima perioadă a semestrului întâi, urmând ca prin proiectele pe care atât Inspectoratul Școlar cât și UAT-urile le-au depus, să obținem finanțare pentru achiziționarea de măști, nebulizatori, substanțe dezinfectante.
Inspectorul școlar general al jud. Mureș, Sabin Pășcan, nu a dorit să nominalizeze localitățile și școlile cu probleme, mizând pe faptul că într-o săptămână unele din acestea și le vor putea rezolva.
Valeriu Russu