În localitatea mureșeană Albești se pune piatra de temelie pentru înființarea unui nou muzeu Petöfi Sándor
Publicat de Rotar Mirela, 28 iulie 2024, 11:18 / actualizat: 28 iulie 2024, 12:54
La această oră, în localitatea mureșeană Albești, de lângă Sighișoara, au loc ceremonii prilejuite de comemorarea a 175 de ani de la bătălia din Albești și moartea poetului Petöfi Sándor.
Evenimentul include discursuri, momente artistice și omagii aduse poetului Petöfi Sándor
Un moment deosebit al evenimentului va fi depunerea pietrei de temelie Ansamblului Memorial Petöfi Sándor Albești, aflat în proces de restaurare și extindere a muzeului memorial Petöfi existent.
Activitățile sunt organizate de Muzeul Județean Mureș, Muzeul Național al Ungariei, Muzeul Literar Petöfi din Budapesta și Asociația Culturală “Petöfi Sándor” din Albești.
Autor: Sorin Șchiopu