În goana după un mediu cât mai puțin poluat, europenii au ajuns să pună mare preț pe biciclete
Publicat de Corina Muntean, 8 iunie 2023, 07:30
Aflată în creștere, valoarea importurilor de biciclete ale UE a fost mai mult decât dublă faţă de cea a exporturilor, în 2022. Mersul pe două roți este o afacere înfloritoare în secolul 21, dar Uniunea Europeană produce mai puține biciclete decât are nevoie. Cererea ridicată a făcut ca importurile să surclaseze exporturile în domeniu.
Valoarea exporturilor de biciclete ale Uniunii Europene spre ţările din afara spaţiului comunitar a crescut cu 22% anul trecut, la 1,1 miliarde de euro, în timp ce valoarea importurilor a fost mai mult decât dublă faţă de cea a exporturilor – 2,5 miliarde de euro – un avans de 32% faţă de 2021, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Creşterea valorii comerţului cu biciclete este determinată de majorarea comerţului cu biciclete electrice, care de obicei sunt mai scumpe. În 2022, UE a exportat 365.000 de biciclete electrice (o creştere de 16% faţă de 2021) şi a importat 1,2 milioane biciclete electrice (tot o creştere de 16%). De asemenea, blocul comunitar a exportat un milion de biciclete non-electrice (o scădere de 31% comparativ cu 2021) şi a importat 5,2 milioane (un declin de 9%). Elveţia a fost anul trecut principala destinaţie pentru exporturile UE de biciclete non-electrice (25% din total), urmată de Marea Britanie (23%) şi Statele Unite (7%).
În cazul exporturilor UE de biciclete electrice în 2022, Elveţia şi Marea Britanie au fost de asemenea principalele destinaţii (38% din total, şi, respectiv 27% din total), urmate de SUA (13%) şi Norvegia (9%). În 2022, importurile UE de biciclete non-electrice au venit în principal din Cambodgia (30% din total), Taiwan (23%), China (11%), Bangladesh (10%) şi Turcia (6%), în timp ce importurile de biciclete electrice în blocul comunitar au venit în principal din Taiwan (56% din total), Vietnam (14%), Elveţia (13%), China (8%) şi Turcia (5%).
Pe plan local, afacerea cu biciclete merge atât de bine încât producătorul de biciclete Sport Mechanical Workshop din Timişoara a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 132 de milioane de lei. Aceasta este cu peste 60% mai mare decât în 2021. Mai mult, în ultimii doi ani businessul s-a triplat, iar în trei ani a crescut de aproape cinci ori, o ascensiune susţinută de parteneriatul cu gigantul francez Decathlon. Conform Ziarului Financiar, Sport Mechanical Workshop livrează către Decathlon biciclete ce ajung apoi în diferite ţări din Europa. Oficialii retailerului de echipamente sportive vor să transforme România în hub de producţie, cu Timişoara ca centru al acestui hub de vehicule pe două roţi. Totodată, ei au precizat că vor ca piaţa locală să nu fie un simplu loc de asamblare, ci o ţară cu producţie pe întreg lanţul.
Autor: Virgil Natea
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.