În Covasna ceremoniile dedicate Unirii încep la ora 11,00
Publicat de Corina Muntean, 23 ianuarie 2019, 16:25 / actualizat: 24 ianuarie 2019, 11:05
Manifestările oficiale organizate de Prefectura Covasna în cinstea aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române vor avea loc joi, începând cu ora 11, în faţa grupului statuar “Mihai Viteazul” din centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
În program sunt cuprinse ceremonii de depuneri de coroane de flori şi momente artistice, manifestarea urmând să se încheie, conform tradiţiei, cu hora unirii.
La acest eveniment şi-au anunţat prezenţa şi o parte dintre persoanele care în luna decembrie a anului trecut au participat la Marşul Centenarului, străbătând cu căruţele drumul din judeţul Covasna până la Alba Iulia.
Tot joi, începând cu ora 10, în Complexul comercial Valea Zânelor de la Covasna-Voineşti va avea loc un spectacol dedicat Zilei Unirii, organizat de Asociaţia Cultural-Creştină “Justinian Teculescu”.
Oana Negrea