În acest week-end trecem la ora de vară

Publicat de radiomures, 27 martie 2015, 07:18
Noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie, va fi cea mai scurtă din an deoarece se trece la ora oficială de vară.
Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel ora 3:00 va deveni ora 4:00. Măsura schimbării orei este foarte veche, datează de aproape 100 de ani, şi a fost luată pentru a se face economie, profitându-se de orele de lumină, spune astronomul Magda Stavinschi.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, transformarea orei 3:00 în ora 4:00 va însemna mai puţin somn, dar pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.
Compania CFR Călători anunţă că trenurile vor pleca după ora oficială de iarnă până în noaptea de sâmbătă la ora 3,00, după care vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Datorită faptului că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria, trenurile vor circula după orarele din mersul trenurilor în vigoare.
Cristina Bulbescu
Foto: florestistiri.ro