Ieri s-a încheiat ediția a-8-a a Festivalului Văii Gurghiului
Publicat de radiomures, 26 august 2013, 08:39
Spectatorii, care au participat în număr mare, s-au arătat mulțumiți de atmosfera și programul evenimentului.
Festivalul a fost unul reușit și din perspectiva organizatorilor, care spun că au contabilizat o participare de aproximativ 15.000 de persoane pe zi.
Vedeta ultimei zile de Festival a fost Elena Gheorghe. Solista a urcat pentru prima oară pe scena Festivalului Văii Gurghiului şi a fost foarte încântată de primirea călduroasă pe care i-a făcut-o publicul.
Nelly Blăjuţ