Ianuarie 2023, luna cu cele mai multe permise de conducere care expiră în Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 6 decembrie 2022, 13:38
Câteva mii de permise expiră în luna ianuarie, anul viitor, în județul Mureș, din cauza unei modificări legislative privind analizele medicale, date în urmă cu 10 ani.
Într-o lună obișnuită se preschimbă 1.500 sau cel mult 1.800 de permise în Mureș, însă în ianuarie vor expira circa 3.000 de acte.
Pentru a evita aglomerațiile, mureșenii se pot programa online pentru preschimbare înainte de data expirării permisului, precizează directorul Serviciului de Înmatriculări și Permise de conducere Mureș, comisar de poliție, Simion Cămărășan:
În perioada următoare ne așteptăm la o ușoară creștere la programările pentru preschimbarea permisului de conducere dar în funcție de situația operativă ne vom adapta și vom găsi resursele necesare pentru a face față acestor solicitări. Se împlinesc 10 ani de când au intrat în vigoare noile prevederi ale Ministerului Sănătății cu privire la viza medicală pentru cele două categorii, Grupa I și II, respectiv categoriile de amatori și profesioniști. Atunci a fost un val mai mare de preschimbări pentru că toată lumea a dorit să aibă o valabilitate pe 10 ani pentru ambele grupe. Cu programare online, solicitările vot veni și înainte de a expira permisele de conducere. Nu e obligatoriu să se aștepte strict ziua în care expiră permisul de conducere. Se poate veni din timp pentru a evita aglomerațiile.
La nivel național, sunt aproape o jumătate de milion de permise de conducere care expiră în perioada decembrie 2022 – februarie 2023, iar Ministerul de Interne le cere șoferilor să ceară preschimbarea documentelor înainte de expirare.
Programările pentru preschimbarea permisului de conducere se pot face exclusiv online pe site-ul oficial al instituției .
Costul unui permis de conducere este 89 de lei iar plățile se pot face prin virament bancar, prin ghiseul.ro și prin POS-urile instalate la sediul Serviciului sau prin Rețeaua Stații de Plată, SelfPay.
Cristina Bulbescu