Multiculturalitate și dialog. A început Proetnica 2016

Publicat de radiomures, 18 august 2016, 18:26
Peste 600 de artiști, interpreți, meșteșugari si artizani reprezentând 20 de minorități naționale au poposit la Sighișoara la a 14-a ediție a Festivalului Intercultural Proetnica. Pentru prima dată ediția din acest an se află sub patronajul Președintelui României, Klaus Iohannis.
Proetnica este cea mai mare manifestare dedicată dialogului intercultural din Europa.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara. Proetnica 2016 se bucură de sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti şi de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României. Adevarată Agora pentru exprimarea, păstrarea şi dezvoltarea identitaţii culturale a minorităţilor, Proetnica reuneşte momente de exprimare specifice celor 19 organzaţii etno-culturale în domenii precum arta spectacolului, meşteşuguri, artă plastică contemporană. Alte secţiuni sunt consacrate workshopurilor, standurilor de prezentare, filmului documentar, fotografiei, prezentărilor de carte şi dialogului despre minorităţi. Serile Festivalului se vor încheia cu concerte susţinute de Bucharest Klezmer Band, Koszika & the Hotshots, Semnal M, Adrian Ivaniţchi, Dinu Olăraşu, Mircea Vintilă. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc astăzi, 18 august de la ora 16:00.
Sanda Vițelar