Hoţii au ajuns să fure şi parapeţi de siguranţă de pe marginea şoselei.
Publicat de radiomures, 7 decembrie 2011, 00:00
Ieri după-amiaza, poliţiştii din comuna mureşeană Gorneşti au prins în flagrant trei bărbaţi care furau parapeţii metalici, cu scopul de a-i vinde la fier vechi, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, comisar Livia Popa.
Comisarul Livia Popa a mai spus că cei trei hoţi sunt cercetaţi, în libertate, pentru furt calificat.
Întreaga cantitate de parapeţi metalici a fost predată reprezentanţilor administratorului drumului, prejudiciul fiind recuperat integral.
Adela Moldovan