Hotelurile și restaurantele, în atenția OPC

Publicat de radiomures, 17 august 2016, 13:40
Inspectorii de la protecția consumatorului sunt pe teren în aceste zile, iar în atenția lor sunt în special locurile de cazare și de alimentație publică, mai aglomerate în această perioadă.
Șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Centru – Brașov, Sorin Susanu.
Verificăm aspectele referitoare atât la alimentația publică din aceste unități și din jurul lor, cât și la spațiile de cazare și tot ce înseamnă distracție în aceste zone turistice.”
Sorin Susanu a precizat că neregulile vizează atât termene de valabilitate expirate, cât și condiții de cazare improprii:
Dacă discutăm despre alimentația publică din aceste zone și spații de cazare, problemele cele mai grave sunt legate de produsele expirate, cu termen de valabilitate depășit, depozitare incorectă, lipsă identificare sau nerespectarea temperaturilor de depozitare transport manipulare. În ceea ce înseamnă zonele de cazare, problemele au fost referitoare la anumite nemulțumiri ale turiștilor care considerau că clasificarea inițială sau informările pe care le-au primit nu corespundeau cu ceea ce au găsit la spațiul de cazare atunci când au ajuns la munte.”
La sfârșitul perioadei de control CRPC va întocmi un raport, pe care îl va face public.
Raluca Creţ